Mă uit la o pagină goală şi îmi imaginez cuvinte. Prin faţa ochilor încep să zburde propoziţii, fraze, paragrafe. Problema este că nu au legătură. Bine.. nu au o legătură evidentă dar, într-un mod extrem de ciudat şi prin paralelisme aproape imposibile, poţi găsi o legătură. Încep să aştern şi până la urmă pierd firul, ochii mi se înceţoşează şi un somn crunt mă cuprinde. Nu-mi mai pot ţine capul şi îl aşez pe mâinile încrucişate pe masă. Creionul continuă să scrie, mâna nu se odihneşte. Adorm.
Mă trezesc obosit. Deschid ochii şi văd pagina plină, acum, de cuvinte fără sens. Ridic capul şi în jurul meu sunt încă câteva pagini acoperite cu un scris mărunt şi incoerent. Mă ridic şi încep să le adun. Le pun în ordinea care mi se pare mie corectă şi logică. Le las într-un colţ şi mă aşez din nou pe locul meu. O nelinişte mă cuprinde şi încep să mă uit în jur. Nu mai am coli albe. Iau creionul, las capul pe mână, şi mă uit la radiera din vârful lui. Încerc să văd dacă scrie pe mână. Nu scrie.. Privirea îmi cade pe peretele alb din faţa mea. Mâna începe să tremure, ridic capul şi închid ochii.
Noroc că voi mă citiţi de pe un blog!