Mă gândesc la momentele petrecute împreună. Secunde, minute, ore.... chiar şi zile. Pun mâna pe telefon şi te sun. Nu contează ora, ştiu că nu ai să răspunzi. Va trebui să sun şi a doua oară. Abia după ce mă las păgubaş telefonul sună înapoi şi te văd pe tine. Doar cu numele... Răspund, vorbim, sunt fericit. Închid şi uite aşa mai trece încă o zi de tot rahatul, îmbujorată de vocea ta.
Dar acum? Acum trec zilele ca nopţile, doar pentru că "nu are rost". Zi după zi, noapte după noapte, aceleaşi gânduri, frânturi de gânduri că gânduri întregi nu mai reuşesc să leg. Pun căştile în urechi şi vagabondez. Strâng din dinţi şi-mi zic că asta e, soarta.. Norocul trebuie să ţi-l faci singur. Poate mai devreme, poate mai târziu. Vorba ta, dacă apăream mai târziu...
Mai târziu. Azi nu, poate mâine... şi mâine poate-ţi zic la fel..