Draga mea,
Îmi fac curaj de săptămâni de zile sa îți vorbesc. Te văd în fiecare zi trecând pe strada mea, înseninându-mi ziua. Aş vrea de fiecare dată să pot să mă apropii de tine să-ţi zic că tocmai mi-ai oferit cea mai frumoasă privelişte din toată ziua mea posomorâtă. Aş vrea să pot să-ţi spun că... de fapt aş vrea să ştiu ce nume venerez, cărui sfânt să mă închin.
Însă ochii tăi nu s-au îndreptat niciodată în direcţia mea. Şi totuşi sper încă ca într-o zi să fiu văzut de cine trebuie. Să fiu observat, măcar cu coada ochiului.
Draga mea, în inima mea ai un loc special, însă cuvintele mele nu sunt sincere, niciodată nu au fost.
"Te iubesc" nu înseamnă iubire pentru mine. O stare atât de pură nu-şi are locul în inima mea. Un monstru ca mine nu cunoaşte iubirea, sentimentul nobil ce dă aripi. Un criminal ca mine oferă aripi ca acestea, însă în alt fel. Într-un fel ilegal, într-un mod inedit, într-o situaţie fără scăpare. Sunt un animal de pradă, un prădător perfect. Crimele mele au scăpat nepedepsite mii de ani, victimele mele trăiesc încă, dar sunt moarte. Dovezile morţilor lor au fost chiar cadavrele, în perfectă stare, dar zile încă mai sunt de trăit. Iar eu sunt mulţumit de munca pe care o depun, victimele îmi mulţumesc, morţile dispar ca în ceaţă, de parcă nu ar fi existat.
Iar eu... eu trebuie să tac. Să ţin în mine atâta durere, atâta fericire. Să fac cu mâna şi să zâmbesc curtenitor.
În încheiere trebuie să-ţi spun că îmi pare rău. Îmi pare rău pentru atâta durere şi fericire pe care ţi le provoc. Dar lista mea a ajuns în dreptul numelui tău, iar sfântul tău a fugit şi te-a lăsat baltă.
Şi totuşi sfântul tău te-a vândut, căci astăzi este ziua ta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează cu cap!