Ascuns în comoditatea fotoliului pe care stau, privesc înspăimântat la obiectul din faţa mea. Albul acela macabru şi ochii roşii fac ca fiori reci să treacă prin şira spinării. Ridic picioarele sub mine. Mie teamă să nu iasă o mână de sub fotoliu să mă apuce de glezne. Păpuşa mă priveşte în continuare. Simt ochii reci prin întuneric, urmărindu-mi orice mişcare.
Dar camera se luminează. Variaţia bruscă mă fac să închid pentru moment ochii. Păpuşa a dispărut de pe masă. Mă ridic din fotoliu şă mă îndrept spre uşă. Lumina se stinge şi în faţa mea apare iar păpuşa. Încremenesc. Ochii erau, de data asta, închişi. Acest lucru mă linişteşte oarecum.
Încerc să mă strecor pe lângă ea, neauzit. Păpuşa deschide ochii şi mă apucă de mână. Ochii roşii mă ţintuiesc şi mâna rece mă strânge. Închid ochii, strâng pumnul şi lovesc. Se aude o bubuitură şi cioburi pe podea. Strânsoarea se slăbeşte şi ochii se închid la loc. Oglinda din dreapta mea era bucăţi, păpuşa dispare de lângă mine.
Lumina se aprinde, uşa se deschide. Sunt liber să ies din cameră. Mă uit la cioburile de oglindă de lângă picioarele mele, apoi la păpuşa de pe fotoliu. Închid uşa şi sting lumina.
E rândul meu să stau pe masă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează cu cap!