Revin. Din ce? De unde? De când? Din nimic, de nicăieri, de nicicând. Am fost tot timpul aici, nu am plecat. Doar, am lăsat-o mai moale. De ce? Ca să revin în forţă. Şi ce să fac? Păi fac tot ce nu am făcut până acum. Şi va fi plăcut, extrem de plăcut. Cel puţin pentru mine. Nu-mi pasă de restul. Sunt liberi să mi se alăture, dacă nu, să nu stea în calea mea. Nu se ştie peste ce vor da sau cum va decurge întâlnirea.
Am o idee. Încă nu o dezvălui, mai trebuie şlefuită un pic. Mai sunt câteva detalii de pus la punct. Şi când va fi gata, păi ţineţi-vă bine căci nu va fi uşor de digerat.
Revin. În ultima vreme nu am fost eu. Omul calculat, calm şi serios. Revin. S-ar putea să fac mici schimbări. A început să-mi placă partea "neserioasă" a vieţii. Calmul mă defineşte aşa că nu pot să renunţ la el. Iar partea cu gânditul.. ei bine, nu am renunţat niciodată la ea. Bine.. poate doar în anumite momente. Mai adaug, însă, ceva. Un pic, mai mult, de indiferenţă. Vreau să ridic din umeri, să zâmbesc ironic şi să spun: "Nu-mi pasă!". Apoi să râd şi să întorc spatele. Să mă depărtez uşor de situaţie. Să zâmbesc din nou şi să cred cu adevărat că nu-mi pasă.
Nu-mi pasă! Revin.
Cred ca ti-am mai zis odata ca imi place cum scrii, desi am vazut ca o faci din ce in ce mai rar,acolo unde ti-am citit ptr prima oare textele.
RăspundețiȘtergereSi ca o mica adaugare la textul tau,trebuie sa iti pese exact de ceea ce conteaza ptr tine
Semnat,Bubu(posi.alexandru)