12 noiembrie, ora 9.00. Intrăm în Aula Universităţii Ecologice din Bucureşti, peretele mare din faţa noastră prezintă evenimentul zilei: Acordarea titlului de "Doctor Honoris Causa" domnului profesor Michel Prieur, Universitatea din Limoges (Franţa). Ne aşezăm la locurile noastre şi aşteptăm ca sala, momentan goală, să înceapă să freamăte sub şoaptele româneşti şi franceze.
Ora 10.00.
Gaudeamus Igitur răsună în boxe, în timp ce sala, acum plină, aplaudă invitatul de onoare şi invitaţii veniţi special pentru decernarea acestui premiu. În faţa noastră se prezintă
Cristian Apostol, secretar de stat la Ministerul Mediului şi al Pădurilor,
Camelia Cămăşoiu, profesor universitar doctor şi prorector al UEB,
Fabien Flori, ataşat pentru învăţământul superior al ambasadei Franţei,
Michel Prieur, profesor universitar doctor,
Mircea Duţu, preşedinte UEB,
Alexandru Ţiclea, prorector al UEB,
Constantin Bălăceanu - Stolnici, membru al Academiei Române,
Vladimir Rojanschi, prorector al UEB şi
Nicolae Gâldean, prorector al UEB.
Prof. univ. Mircea Duţu preia cuvântul, citind
Laudatio în limba română, traducerea în franceză fiind citită de Asist. univ. drd. Elena Creţoiu.
A sosit şi momentul mult aşteptat, citirea diplomei, de către Victor Marcusohn:
"Quod bonum, felix, faustum fortunatumque sit"
Summis auspiciis rei publicae dacoromaniae, nos, praesidens membraque Senatus Ecologicae Bucurestiiensis Accademiae, sagacissimi magistri, morem nosrum accademicum sequentes, omnibus eius operibus praevestigatis, qui praecipuus scientia iuris ecologici in doctrinam eiusdem rei excolendam et promovendam omni laude dignus est summo omnium plausu decrevimus ut
Illustrisimo Magistro
Michel Prieur
Hoc diploma
Doctoris Honoris Causa Ecologicae Bucurestiensis Accademiae
Conferretur
Datum Bucurestiis Mircea Duţu
Pridie Idus Novembre Praesidens Accademiae
A.D. MMX
Aplauze! Profesorul univ. dr. Michel Prieur, Doctor Honoris Causa, ia cuvântul, mulţumind pentru Laudatio şi diplomă.
Rând pe rând, Cristian Apostol, Fabien Flori, Hortensia Dumitru, reprenzentant al agenţiei pentru protecţia mediului, Constantin Bălăceanu - Stolnici şi Marilena Uliescu îl felicită pe Michel Prieur pentru meritele sale.
Aplauze!
Impresii? Ei bine, a fost plăcut, nu pot să sper decât că, poate, voi ajunge şi eu pe unul din scaunele din faţa mea.
Text: Ionuţ Stroe
Poze: Andreea Roşoiu