Punct mort. Am ajuns într-un punct mort. Ce fac acum? Păi.. Îmi pun căştile în urechi şi plec la plimbare. Încerc să mă pierd în mulţime. Dar nu pot. Fără să vreau mă fac remarcat, lumea începe să mă urmărească. Cunoştinţele mă opresc pe stradă, îmi pun întrebări ridicole, se miră cât m-am schimbat faţă de ultima dată. Primesc telefoane peste telefoane, toată lumea are nevoie de ajutorul meu, toată lumea vrea să vorbească cu mine. Dar nu se gândesc că, poate, eu nu vreau să vorbesc cu ei. Asta e, strâng din dinţi şi trec peste. "Ne întâlnim la...". Pornesc, incognito, cu căştile în urechi, cu muzica la minim, aştept să fiu oprit din nou, aştept să-mi blestem zilele şi să zâmbesc frumos. Aştept să ascult şi să gândesc în locul altora.
Vine seara, ajung acasă, prind un răgaz şi încep să gândesc pentru mine. Pentru mine? Pentru ce? La ce? Constat, uimit, că nu am la ce să mă gândesc. Că eu nu am probleme?!
Ce viaţă uşoară...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează cu cap!