Poveste de Halloween

Zi de toamnă. 09.00 dimineaţa, drum neasfaltat, maşină românească, ceaţă şi frunze verzi ce cad din copaci la adierea vântului. Un peisaj perfect de filme de groază. Dat fiind faptul că nu pot merge cu mai mult de 30 km/h, încerc să mă bucur de peisaj... Care peisaj? Stânga - dreapta, câmp, în faţă ceaţă, în spate ceaţă. Dau drumul la radio, frecvenţa se pierde. Ajung să ascult sunetul motorului. Iau telefonul, nu am semnal. "Ce naiba, nu am noroc azi...". Calc acceleraţia, încerc să ajung cât mai repede la destinaţie. M-am săturat de drumul acesta. Durează o veşnicie!

Se aude un pocnet, o bubuitură. "Pană?! Exact de asta aveam nevoie acum...". Însă maşina nu-şi schimbă comportamentul. Mă uit în oglindă, un vânător care mergea agale pe lângă drum, trăgea după ciori... Încep să râd. "Eşti paranoic băiete!".

Un câine îmi sare în faţă, nu reuşesc să-l evit şi impactul este violent. Motorul se opreşte instantaneu, o baltă de sânge amestecat cu antigel apare de sub maşină. "Exact ce-mi trebuia!". Lovesc volanul cu furie şi ies din maşină să evaluez pagubele. Câinele dispăruse, probabil a supravieţuit, de fapt, sper să fii supravieţuit... Mă întorc în maşină şi mă uit la telefon: fără semnal. "Perfect! Ce naiba fac acum? Nici măcar nu pot să-mi dau seama unde sunt.". Mă uit pe geam, nu pot vedea la nici 20 de metri. "A naibii ceaţă!". Îmi amintesc de vânător, ies din maşină, o asigur şi îmi încep călătoria spre locul unde am văzut vânătorul. Dar nu reuşesc să-l zăresc... şi nici să-l aud... Un fior rece îmi îngheaţă şira spinării, mă uit în urmă, abia se mai zăresc avariile maşinii. Mă opresc. Se aude ceva, întorc capul, în faţa mea stătea câinele pe care îl lovisem. Mârâia la mine cu colţii dezgoliţi. De sub urechea stângă îi curgea sânge şi piciorul stâng era sfârtecat. Zâmbesc. "Mai are puterea să mârâie la mine.". Câinele se aşează în poziţie de atac, puşca vânătorului se aude. Nimic nu se întâmplă. Aud, deasupra mea, un stol de ciori croncănind. Puşca vânătorului se aude din nou şi o cioară cade între mine şi câine. Speriat, câinele se întoarce şi dispare în ceaţă. Speriat, eu continui să privesc cioara care încă avea spasme. Din ceaţă, apare vânătorul, trăgând o sfoară după el. Ce zăcea la capătul sforii încă nu se vedea, dar priveliştea ce avea să se ivească mi-a tăiat picioarele şi răsuflarea.

Văzându-mi expresia, vânătorul ridică puşca şi ţinteşte. Trage, şi totul se albeşte.