marți, 24 mai 2011

Harta Reciclării

Vrei să fii un ecologist informat? Vrei să afli pe unde sunt puncte de colectare şi ce colectează?
Acum poţi afla într-un mod interactiv.


http://hartareciclarii.ro/ vă prezintă punctele de colectare selectivă a deşeurilor din Bucureşti şi Ploieşti. Parte componentă din proiectul Valea Teleajenului ECOmunitateata!, Harta Reciclării este un proiect ViitorPlus susţinut de GDF SUEZ. Scopul proiectului este de a responsabiliza turiştii şi localnicii din Valea Teleajenului.

În cazul în care observaţi pe hartă puncte de colectare ce nu mai există sau puncte de colectare care există dar nu apar pe hartă, puteţi contacta info@hartareciclarii.ro.

Mai mult, în zona Floreasca-Dorobanţi- Aviatorilor, "Recicleta" vine să vă ia hârtia! 2 cargo-biciclete, manevrate de persoane aflate în dificultate, au colectat până acum aproape 28.000 kg de hârtie de la 90 de agenţi economici. Au fost oferite gratuit recipiente de colectare a hârtiei în care încap 25 kg, capacitatea minimă pe care Recicletele o pot ridica. Pentru că, pe distanţe mari, bicicliştii pot obosi cu o încărcătură mare, se folosesc remorci intermediare ce pot aduna până la 2 tone ce, mai apoi, sunt duse la depozitul unui colector.

Bicliştii pedalează de luni până vineri între orele 9.00 şi 17.00 şi colectează în baza unei liste pregătite anterior după programări.

Lista completă a străzilor acoperite o puteţi găsi aici.
Pentru programări puteţi accesa această pagină.

Spor la treabă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează cu cap!