Dialog în oglindă (1)

- Este un blestem?
- Ce anume?
- Faptul că nu pot să vorbesc?
- Ce ai de spus?
Gândesc.
- Pare amuzant totuși.., încerc să argumentez.
- Amuzant?
- Ceilalți o fac. Și par să se simtă extraordinar.
- Și tu? Tu te simți extraordinar?
- Acum?
-Da.
Gândesc.
- Păi, cred că da. Dar cred că m-aș simți și mai bine.
- Ți-ai făcut o impresie falsă despre toată treaba asta cu vorbitul. Nu este chiar așa de distractiv, crede-mă.
- Vreau să încerc măcar. Și dacă nu-mi place mă opresc.
- Nu e chiar așa ușor. Odată ce ai început nu te mai poți opri. Și nu te afectează doar pe tine.
- Cum adică nu mă afectează doar pe mine?
- Păi crezi că o să vorbești de unul singur? Vrei să vorbești de unul singur?
Gândesc.
- Dar am văzut oameni care vorbesc singuri. Și par fericiți.
- Doar par. Nu sunt și nici nu sunt bine priviți de ceilalți. Sunt considerați antisociali, nebuni.
- Nebunia este supraestimată!
- Ai dreptate.
Gândesc.
- Cei ce vorbesc sunt ciudați.
- Ai dreptate.
- Chiar nebuni!
- Mda..
- Eh, atunci rămân cu ascultatul.
- Rămâi.
- Nu o să mă contrazici?
- Pentru ce, dacă sunt de acord cu tine?
- Mda..
Gândesc.