Supărare târzie..

Uşa se deschide încet. Oftez uşurat, nu scârţâie. Continui prin a intra în cameră. Închid uşa în urma mea, păşesc uşor înspre fotoliu. Aşez haina pe spătarul lui şi mă îndrept spre bibliotecă. Deodată lumina se aprinde în cameră. Răman într-o ipostază demnă de desene animate. O mâna întinsă în spate şi alta întinsă spre poza de pe raftul bibliotecii. Întorc capul şi, în prag, stătea ea cu mâinile încrucişate. "Am pus-o!", mă gândesc şi zâmbesc timid. Mă întorc cu tot trupul spre ea şi iau o poziţie de "drepţi".
- Ce faci? întreabă ea.
- Acum am ajuns şi eu acasă, şi arunc un zâmbet larg, poate o mai îmbunez.
- La ora asta? E 23.00.
Situaţia nu pare prea roz în partea mea de cameră.
- Am primit nişte telefoane şi nu am putut să ajung mai devreme, încerc acelaşi zâmbet, poate, poate.
Îmi aruncă o privire acidă, se întoarce şi iese din cameră. "De data asta, tinere, de data asta..", mă întorc, iau poza de pe raft, o ascund sub haină şi o urmez în bucătărie.
- Ce este de mâncare? întreb în timp ce cotrobăi prin frigider după sticla de suc. Nu mai avem suc?
- NU!
Mă opresc din tot ce făceam, scot capul din frigider, cu gura plină de salam şi închid uşa încet în timp ce mă uitam în cuptorul cu microunde, care era oprit. Mă întorc spre ea şi aproape că mă sperii. Mă ţintuia cu privirea de parcă i-aş fi omorât pisica, pe care şi aşa nu o suportam, şi nici ea pe mine. Înghit tot ce aveam în gură şi mă aşez la masă uşor de parcă nu aş fi vrut să o deranjez. Îmi aruncă o farfurie cu mâncare în faţă şi aruncă în sictir un "Poftă bună!". Nu răspund de teamă să nu pornesc furtunile. Iau furculita şi mă apuc să mănânc. În momentul acela am înţeles sensul cuvintelor "m-ai înjurat" cu adevărat! Mai aveam puţin şi îmi scoteam 3 dinţi cu furculiţa, mi-am zgâriat gingiile, şi am vărsat şi paharul de apă, căci suc nu mai era. Mă uit în jur dar ea nu mai era in cameră. Zâmbesc satisfăcut că ea nu m-a văzut cum mă fac de râs, iau o gură de apă şi încep să mănânc în continuare, manevrând cu grijă furculiţa ucigaşă.
Termin de mâncat, pun farfuria în chiuvetă şi mă îndrept spre baie. În drum trec pe lângă dormitor şi văd uşa închisă. "Dracu' te-a pus boule! În seara asta iar dormi în sufragerie.". După ce ies din baie mă duc în sufragerie. Trec iar pe lângă dormitor şi, de data asta, văd uşa deschisă. Ea era pe coridor, se îndrepta spre cameră. Arunc iar un zâmbet larg, dar nu o impresionează. Trece pe lângă mine, intră în dormitor şi închide uşa. Mă duc în sufragerie şi văd patul făcut, bine, de fapt e canapea. "Măcar mi-a făcut patul.", ridic din umeri, mă schimb şi mă bag în pat. Caut telecomanda ca să dau drumul la televizor. Ia-o de unde nu-i. "Bă, eşti prost?", şi da, eram prost. Mi-a făcut patul dar mi-a luat telecomanda. Mi-era prea lene ca să mă dau jos din pat să deschid televizorul aşa că m-am culcat. Singur..

Bufonerii

- Bă eşti prost? mă întreabă un prieten, în urma unei mici contradicţii, în privinţa preferinţelor muzicale.
- Da, da' de ce-ntrebi? Ce legătură are cu asta? Bă eşti culmea să mor io, sari de la una la alta.., încerc eu să mai calmez situaţia.
Rămâne blocat pentru câteva momente, cred că încearcă să asimileze cuvintele. Îl urmăresc plin de interes, cum îşi schimbă expresia feţei la fiecare cuvânt înţeles. Loading complete... A înţeles propoziţia, ferea!
- Băă, păi tu faci mişto de mine, mă? Ai grijă că te ard!
Mă bufneşte un râs isteric şi fug de lângă el. Simt cum în spatele meu zboară o palmă în timp ce mă îndepărtez. Mă împiedic şi mă întind, cât sunt de lung, pe jos. De râs tot nu pot scăpa. Vine un alt prieten să mă ridice, îi fac semn cu mâna să mă lase în pace. Opaa, mi-au dat şi lacrimile de râs. Respectivul cu care m-am certat, mă priveşte tâmpit. Şi-a dat seama până la urmă că reacţiile lui au fost exagerate şi a început să râdă şi el. Vine şi mă ajută să mă ridic, eu îmi şterg lacrimile cu mâneca şi îl iau de gât.
- Hai dracu' să bem o bere! zâmbesc şi-l trag după mine, în timp ce mă îndrept spre lada frigorifică.
Telefonul sună, îl scot şi răspund:
- NU!
Din capătul celălalt al firului, "care v-a sa zică că nu-l are", nu se aude nimic. Am mai blocat pe cineva. După câteva momente se aude o voce:
- Bă, vezi că diseară treci pe la mine.
- Cu ce ocazie? întreb mirat.
- Cu ocazia că mă speli pe spate.
- Bă, te spălam, da' nu mă atragi. Hai, zi.
- Bem şi noi o bere mică.
- Aaa, păi la o adică, io beau şi acum, deci nimic nou până acum. Altceva!
- Bă tu vino că... am eu ceva pentru tine.
- Bine mă dacă tu zici... pe la ce oră?
- Când scapi dai un telefon şi vii încoace.
- Bine mă. Vorbim.
- Ceau.
Închid telefonul şi mai iau o gură de bere.
- Şi ia zi mă, te-ai prins cum stă treaba cu muzica? îl intreb eu pe prietenul care voia să-mi ardă una.
- Da mă, gata, te-am înţeles. Hai s-o lăsăm baltă.
- O lăsăm şi lac dacă vrei mă, şi încep să râd.
Mai trec câteva ore, timp în care golim lada frigorifică şi mai cumpărăm şi câteva (sticle, nu lăzi). A venit timpul să ne despărţim, e şi mâine o zi. Mă urc pe bicicletă şi mă îndrept spre prietenul meu de la telefon. Oups, am uitat să-i dau telefon. Şi sunt în faţa uşii. Scot telefonul din buzunar şi formez numărul. Bine, de fapt el e pe speed dial.
- Bă, vezi că vin.
- Bine mă, hai că te aştept.
Închid telefonul şi sun la uşă. Uşa se deschide, de data asta, însă, e rândul meu să rămân blocat. În faţa mea se află un specimen necunoscut de domnişoară. O rochiţă scurtă şi o pereche de picioare, demne de invidiat, stăteau în faţa mea. Mă uit la ea, nişte ochi fenomenali, albaştri, şi un păr blond, lung, prins în coc. Simţeam cum îmi tremură genunchii, de la bere nu de la fată, dar tremurau. Mă uit la ea, apoi mă uit pe uşă. "Numărul 23. Bă, apartamentul l-am nimerit, probabil am greşit scara." Din spate se aude o voce salvatoare:
- Bă, ai zis că acum pleci.
Răsuflu uşurat şi trag iar aer în piept. Încep să zâmbesc cât pot de frumos la fată, în condiţiile date.
- Am zis că vin nu că plec. Bună.
- Bună, se trage într-o parte şi îmi face semn să intru.
Intru, mă descalţ şi intru în bucătărie. Acolo, prietena prietenului meu, pregătea masa. De fapt, scotea 2 pizza din cutii, dar voi ziceţi că pregătea masa. Îi fac cu mâna şi mă aşez pe scaun.
- Ce cauţi aici? mă întreabă ea.
- Nu aici? întreb fâstâcit.
- În sufragerie, şi îmi pune o farfurie în braţe.
- Sărut mâna, şi fug cu farfuria în sufragerie.
Fata blondă dispăruse. Prietenul meu aşeza masa.
- Psst. Prinţesa?
El îmi face semn cu mâna să tac şi îmi arată unde să stau. Mă aşez şi observ că în spatele meu era fata blondă. Mă uit la ea şi mă întorc cu privirea la el. El ridică din sprâncene şi îmi dau seama că ea era în spatele meu când am întrebat. "Dobitocule!" gândesc şi încep să zâmbesc. Intră şi prietena lui în cameră, cu cea de-a doua farfurie şi mă vede zâmbind.
- De ce râzi?
Arunc o privire disperată spre prietenul ei şi oftez.
- Prea multă bere în seara asta? mă întreabă el şi începe să râdă.
Încerca să mă scuze în faţa ei.
- Deloc, şi încep să râd, porţia zilnică, ce nu ştii?
El râde, fata blondă zâmbeşte. "Ha ha, victorie!".
- Înseamnă că bei cola acum, nu? întreabă prietena lui şi începe să-mi toarne cola în pahar.
- Cu alte cuvinte: "No more beer for you mister", nu? şi încep să râd.
- Te-ai prins, şi-mi face cu ochiul.
Fără să vreau arunc o privire pe calendarul de pe uşa camerei, care, chiar nu ştiu, ce căuta acolo, şi observ data. Apoi beculeţul se aprinde în mintea mea înceţoşată. Era ziua lor, împliniseră ani împreună. Dar asta tot nu explică prezenţa prinţesei lângă mine. Aşa că am început să gândesc mai adânc. Încercam să-mi aduc aminte dacă am mai văzut-o undeva. Primesc o felie de pizza şi îmi iau cuţitul şi furculiţa. Concentrat să-mi aduc aminte dacă am mai văzut-o pe fata blondă, nu observ că toţi se opriseră şi mă urmăreau zâmbind. Abia într-un târziu, cam după jumătate de felie, îmi dau seama că sunt urmărit. Ridic ochii din farfurie şi mă uit, pe rând, la fiecare.
- Ce?
- Bă, furculiţele sunt pentru altceva, pune dracu' mâna pe mâncare şi lasă manierele că nu impresionezi pe nimeni! îmi spune prietenul meu şi încep toţi să râdă.
Las furculiţa şi cuţitul jos, mă şterg la gură şi iau o gură de cola.
- Care v-a să zică aţi gătit? o întreb pe prietena lui.
Ea dă din cap aprobator.
- Tu sau el? continui, încercând să distrag atenţia de la mine.
- Amândoi, intră el în vorbă. De ce întrebi?
- Voiam să ştiu dacă mănânc sau nu, dar văd că rămân şi de data asta flămând..., mă uit la fata blondă şi încep să râd.
El se încruntă şi mai ia o gură din felia de pizza, prietena lui începe să râdă:
- Hai mă taci şi mănâncă.
Mai iau o gură de cola şi îmi termin porţia. Fata blondă termină şi ea, se ridică de la masă şi se duce după prietena lui în bucătărie să aducă restul.
- Ia zi mă? Care e treaba? îl întreb eu pe prietenul meu cu un ton scăzut.
- E o prietenă de-a ei. Tocmai a trecut printr-o despărţire, după aproape 3 ani, şi s-a gândit prietena mea că trebuie înveselită.
Zâmbesc şi întorc capul spre televizor.
- Păi şi? Pentru asta e masa? continui eu interogatoriul rămânând cu privirea la televizor.
- Ea aşa crede, prietena mea, eu te-am chemat şi pe tine ca să vedem dacă reuşeşti să o înveseleşti, şi începe să râdă.
Încep şi eu să râd şi mă las în scaun. Vin şi fetele din bucătărie şi masa se aşează. Începem să mâncăm şi să bem, ne veselim până pe la ora 02.00. După ce am epuizat toate bancurile si jocurile pe care le aveam pe lângă noi şi am făcut cunoştinţă, am început să vedem un film. Era un film de acţiune, un film pe care îl mai văzusem dar majoritatea, adică fetele, voiau să-l vadă... din nou. Aşa că ne-am conformat şi am dat drumul la film. Ne-am aşezat fiecare pe unde am apucat, prietenul meu cu prietena lui pe canapea, fata blondă în fotoliu iar eu mă foiam prin casă după o saltea, să mă întind pe jos. Am găsit-o într-un sfârşit şi m-am aşezat la film. După vreo jumătate de oră aud un sforăit, era prietenul meu, prietena lui moţăia şi ea iar fata blondă era mai trează decât toţi. Urmărea filmul cu interes şi lacrimi în ochi. "O fi din cauza lu' ăla", gândesc şi apoi îmi mai trece încă ceva prin minte. Mă ridic şi mă duc la baie. După 5 minute mă întorc cu un tub cu spumă de ras şi îi torn lui în palmă. După ce las o cantitate generoasă, smulg un fulg dintr-o pernă şi încep să-l gâdil în jurul ochilor. Fata blondă mă urmărea zâmbind. Nu mai trebuie să povestesc ce s-a întamplat pe urmă, se înţelege de la sine. Prietenul meu s-a trezit plin de spumă pe faţă, prietena lui la fel, iar eu şi cu fata blondă eram în capătul celălalt al camerei urmărind şi discutând "cu interes" filmul, abia putând să ne mai abţinem din râs.
Noaptea a trecut şi eu eram satisfăcut că am mai înveselit pe cineva. Efectele berii trecuseră aşa că am fugit după maşină şi m-am oferit să conduc prinţesa la castelul ei.

Am servit atât de bine pe post de bufon că mi s-a cerut, de către prietenul meu şi prietena lui, să dau şi al doilea spectacol. Am zis că-l dau dacă este şi prinţesa de faţă. Trebuie să avansez şi eu în carieră, nu? Să ajung la curtea regelui.

De ziua ta

Draga mea,

Îmi fac curaj de săptămâni de zile sa îți vorbesc. Te văd în fiecare zi trecând pe strada mea, înseninându-mi ziua. Aş vrea de fiecare dată să pot să mă apropii de tine să-ţi zic că tocmai mi-ai oferit cea mai frumoasă privelişte din toată ziua mea posomorâtă. Aş vrea să pot să-ţi spun că... de fapt aş vrea să ştiu ce nume venerez, cărui sfânt să mă închin.
Însă ochii tăi nu s-au îndreptat niciodată în direcţia mea. Şi totuşi sper încă ca într-o zi să fiu văzut de cine trebuie. Să fiu observat, măcar cu coada ochiului.

Draga mea, în inima mea ai un loc special, însă cuvintele mele nu sunt sincere, niciodată nu au fost.
"Te iubesc" nu înseamnă iubire pentru mine. O stare atât de pură nu-şi are locul în inima mea. Un monstru ca mine nu cunoaşte iubirea, sentimentul nobil ce dă aripi. Un criminal ca mine oferă aripi ca acestea, însă în alt fel. Într-un fel ilegal, într-un mod inedit, într-o situaţie fără scăpare. Sunt un animal de pradă, un prădător perfect. Crimele mele au scăpat nepedepsite mii de ani, victimele mele trăiesc încă, dar sunt moarte. Dovezile morţilor lor au fost chiar cadavrele, în perfectă stare, dar zile încă mai sunt de trăit. Iar eu sunt mulţumit de munca pe care o depun, victimele îmi mulţumesc, morţile dispar ca în ceaţă, de parcă nu ar fi existat.

Iar eu... eu trebuie să tac. Să ţin în mine atâta durere, atâta fericire. Să fac cu mâna şi să zâmbesc curtenitor.


În încheiere trebuie să-ţi spun că îmi pare rău. Îmi pare rău pentru atâta durere şi fericire pe care ţi le provoc. Dar lista mea a ajuns în dreptul numelui tău, iar sfântul tău a fugit şi te-a lăsat baltă.

Şi totuşi sfântul tău te-a vândut, căci astăzi este ziua ta.