Când toată lumea tace, e linişte. Dar mintea mea nu concepe o asemenea linişte. Şi începe să urle: trebuie să mergi la ăla, trebuie să aduci pachetul acasă, trebuie să te întâlneşti cu ăia, trebuie să cauţi CD-ul, trebuie, trebuie, trebuie. Şi o iau din loc. Şi încep să mă ascult, şi încep să-mi îndeplinesc sarcinile.
Dar astăzi a tăcut lumea. Şi a tăcut şi mintea mea. Liniştea m-a cuprins, nu se mai auzeau voci, nu se mai auzea vocea mea. Am tăcut şi am ascultat liniştea. Ce voce suavă, ce ton melodios, divin! Pur şi simplu divin.
Pe urmă s-a deschis uşa şi liniştea s-a neliniştit. Au început vocile din nou, a început iar să ţipe mintea mea. Iar trebuie să mă întâlnesc, să aduc, să caut. Ah!
E o linişte de te doare capul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează cu cap!