Pustiu, un vânt necruţător bate dinspre soare, atât de rece încât ai impresia că oasele tale sunt de gheaţă. Singur pe stradă, te îndrepţi spre necunoscut, spre soare, cu vântul în faţă. Cauţi un sprijin, scrutezi orizontul cu privirea şi încerci să-l atingi. Îţi continui plimbarea singuratică, sperând să descoperi ceva, să găseşti ceva care te va încălzi. După ce eternitatea s-a sfârşit, ajungi la destinaţie, o cutie goală, de lemn, căptuşită. Înăuntru, căldură. O căldură nefirească, care te cuprinde şi-ţi dizolvă oasele. În timp ce tu te pierzi, găseşti tăria să strigi: "L-Am găsit(-o)!"
Şi viaţa ta se încheie fericită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează cu cap!