Plimbare prin Paradis

Mă plimb agale pe bulevard. Am în mână o sticlă de suc, sunt îmbrăcat într-un trening larg şi nu-mi pasă de nimic. Am o şapcă trasă pe ochi şi nu vreau să mă vadă nimeni. Da, da, să mă vadă. Fiecare pas pare din ce în ce mai greu. Intru în parc şi mă aşez pe o băncuţă. Îmi dau jos şapca din cap şi privesc la oamenii ce trec prin faţa mea. Încerc să mă recunosc dar nu reuşesc. Lângă mine se aşează un alt om, cu aceeaşi stare. Ne privim tăcuţi preţ de 2 secunde. Ne înţelegem suferinţele şi ne lăsăm în pace, unul pe celălalt. Off, aşa aş avea nevoie de linişte. Vreau să am colţul meu de rai, preţ de 2 minute, să-mi pun ordine în gânduri şi apoi să mă reîntorc în acest calvar. Îmi întorc privirea către omul care stă lângă mine. Are o privire pierdută. Figura îmi pare familiară. Continui să-l privesc până recunosc chipul lui. Îngrozit, mă ridic şi mă îndepărtez. Îmi pun şapca, ies din parc şi continui plimbarea pe bulevard. La o distanţă sigură mă opresc şi mă uit în spate. Văd omul, care se aşezase lângă mine, cum aleargă în urma mea. Se apropie ameninţător de mine dar nu dă nici un semn că s-ar opri. Ridic mâinile ca să mă apăr dar omul dispare. Nedumerit, mă uit în jur. Linişte şi pace, colţul meu de rai. Genunchii nu mă mai ascultă, mă prăbuşesc. Căzut, mă întorc pe spate, îmi aşez mâinile sub cap şi închid ochii. Linişte.