Sunt eu împotriva lumii. Singur. Cu arma la tâmplă, cu baioneta în coaste, legat la mâini şi ochi, şi în genunchi. Cu o căldură insuportabilă în jurul meu, cu nişte sunete stridente, nedormit de 2 zile. Aştept întrebarea la care ofer eternul răspuns: "Nu ştiu!".
Aştept să mă salveze cineva, dar nu vine nimeni. Am fost uitat sau dat uitării.
- 1, 2, 3, 4..., număr secundele până când lumina se va stinge.
Vreau să plec, să uit de ce mi s-a întâmplat. Dar omul cu baioneta nu mă lasă. Nu mă lasă să plec, nu mă lasă să uit. Îmi aduce aminte, de fiecare dată, cine sunt. Şi cine sunt?
- Un nenorocit!, strigă omul cu baioneta. Un om nenorocit de soartă, uitat de lume.
Cuvintele lui îmi înjunghie inima cu fiecare literă. Aş vrea să plâng dar asta ar însemna că mă dau bătut. Şi nu pot. Încă nu am terminat ce mi-am propus să fac. Şi nu voi termina prea curând. Plănuiesc să trăiesc o eternitate. Nenorocit sau nu, voi rămâne aici. O eternitate! Cu baioneta în coaste şi cu arma la tâmplă. În genunchi, legat la ochi. Numărând secundele până când lumina se va stinge.
Revin din uitare să mă fac uitat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează cu cap!