Poveste de Halloween

Zi de toamnă. 09.00 dimineaţa, drum neasfaltat, maşină românească, ceaţă şi frunze verzi ce cad din copaci la adierea vântului. Un peisaj perfect de filme de groază. Dat fiind faptul că nu pot merge cu mai mult de 30 km/h, încerc să mă bucur de peisaj... Care peisaj? Stânga - dreapta, câmp, în faţă ceaţă, în spate ceaţă. Dau drumul la radio, frecvenţa se pierde. Ajung să ascult sunetul motorului. Iau telefonul, nu am semnal. "Ce naiba, nu am noroc azi...". Calc acceleraţia, încerc să ajung cât mai repede la destinaţie. M-am săturat de drumul acesta. Durează o veşnicie!

Se aude un pocnet, o bubuitură. "Pană?! Exact de asta aveam nevoie acum...". Însă maşina nu-şi schimbă comportamentul. Mă uit în oglindă, un vânător care mergea agale pe lângă drum, trăgea după ciori... Încep să râd. "Eşti paranoic băiete!".

Un câine îmi sare în faţă, nu reuşesc să-l evit şi impactul este violent. Motorul se opreşte instantaneu, o baltă de sânge amestecat cu antigel apare de sub maşină. "Exact ce-mi trebuia!". Lovesc volanul cu furie şi ies din maşină să evaluez pagubele. Câinele dispăruse, probabil a supravieţuit, de fapt, sper să fii supravieţuit... Mă întorc în maşină şi mă uit la telefon: fără semnal. "Perfect! Ce naiba fac acum? Nici măcar nu pot să-mi dau seama unde sunt.". Mă uit pe geam, nu pot vedea la nici 20 de metri. "A naibii ceaţă!". Îmi amintesc de vânător, ies din maşină, o asigur şi îmi încep călătoria spre locul unde am văzut vânătorul. Dar nu reuşesc să-l zăresc... şi nici să-l aud... Un fior rece îmi îngheaţă şira spinării, mă uit în urmă, abia se mai zăresc avariile maşinii. Mă opresc. Se aude ceva, întorc capul, în faţa mea stătea câinele pe care îl lovisem. Mârâia la mine cu colţii dezgoliţi. De sub urechea stângă îi curgea sânge şi piciorul stâng era sfârtecat. Zâmbesc. "Mai are puterea să mârâie la mine.". Câinele se aşează în poziţie de atac, puşca vânătorului se aude. Nimic nu se întâmplă. Aud, deasupra mea, un stol de ciori croncănind. Puşca vânătorului se aude din nou şi o cioară cade între mine şi câine. Speriat, câinele se întoarce şi dispare în ceaţă. Speriat, eu continui să privesc cioara care încă avea spasme. Din ceaţă, apare vânătorul, trăgând o sfoară după el. Ce zăcea la capătul sforii încă nu se vedea, dar priveliştea ce avea să se ivească mi-a tăiat picioarele şi răsuflarea.

Văzându-mi expresia, vânătorul ridică puşca şi ţinteşte. Trage, şi totul se albeşte.

Zi de toamnă

Împins de plictiseală, am mai smuls un gând şi l-am aşezat pe hârtie. Hârtie electronică, la o adică.. Hârtie albă, imaculată.. Tastez uşor, plictisit.. Aştept un telefon, aştept să se oprească ploaia, aştept ziua de mâine, aştept un e-mail... Ca un făcut, nimic nu se întâmplă. Ascult aceeaşi melodie de o oră, mă uit la aceeaşi pagină de internet de 2 ore şi stau pe acelaşi scaun de 3 ore..

Zi de toamnă, ploioasă, urâtă, friguroasă..

Mi-e lene să zâmbesc, mi-e lene să răspund celor care se plictisesc, la fel ca şi mine, şi mă bagă în seamă pe mess. Cred că o să mă retrag în confortul unui fotoliu uriaş şi o să deschid o carte, până adorm.

Mai târziu..

Mă gândesc la momentele petrecute împreună. Secunde, minute, ore.... chiar şi zile. Pun mâna pe telefon şi te sun. Nu contează ora, ştiu că nu ai să răspunzi. Va trebui să sun şi a doua oară. Abia după ce mă las păgubaş telefonul sună înapoi şi te văd pe tine. Doar cu numele... Răspund, vorbim, sunt fericit. Închid şi uite aşa mai trece încă o zi de tot rahatul, îmbujorată de vocea ta.

Dar acum? Acum trec zilele ca nopţile, doar pentru că "nu are rost". Zi după zi, noapte după noapte, aceleaşi gânduri, frânturi de gânduri că gânduri întregi nu mai reuşesc să leg. Pun căştile în urechi şi vagabondez. Strâng din dinţi şi-mi zic că asta e, soarta.. Norocul trebuie să ţi-l faci singur. Poate mai devreme, poate mai târziu. Vorba ta, dacă apăream mai târziu...

Mai târziu. Azi nu, poate mâine... şi mâine poate-ţi zic la fel..

Cumicu - Gânduri... (de-ale mele)

Frânturi de gânduri ce vor să-nşele printre rându..rile mele-nvaţă totu' despre viaţă, tot o curvă hoaţă, ştergi ce-ai pe faţă şi mergi drept în faţă. În viitor sună-ngrozitor când tre' să-ntinzi o mână da' n-ai una de-ajutor şi evită să rămâi dator fiindcă ştii că toţi, toţi da' toţi, toţi mor. Fi-mpăcat cu ideea că femeia judecă tot, da' tot, da, cum făceai tu-ntr-a treia, de aceea, să nu le-nghiţi arfele, că, altfel le culegi de pe drum pe toate ştoarfele. Bon, bon, bon, banii, cash, money, milioane şi-ai să vezi cum mulţi, din asta, se transformă-n panarame. Milioane de motive să bagi droguri cu stive, să n-ai gânduri negative, vreau în mine linişte să am fiindc-am fost copil crescut, urât în lupta din maidan. Ţine minte, e dinte pentru dinte şi iubirea, din păcate există numai în cuvinte, dar cum se face şi nici nu cred că-mi place, am uitat cum e să simţi în tine pace. Cei din Rai judecă dar n-au nimic de-a face cu o zi din iadul ăsta drace! Şi înjur de sfinţi, strâng din dinţi, din măsele, simt că-mi ies din minţi, încep duele că încearcă să mă-nşele, simt, în cel mai scurt timp cum mă prind lucind într-o cămaşă cu bretele. Aş vrea să fie totu-ok pentru-a-i mei, mi-aş da plumb în cap dac-aşa le-ar fii măcar lor ok. Eu la sacrificiu, always be with you, păcat că viaţa nu ne-a dat puncte din oficiu, da' niciun nor de ploaie, sus pe cer, cât ar fi de gri n-o să reziste pân-a doua zi, ştii, dacă toate astea laolaltă te-ajută, ajută-mă să n-o las baltă, să n-o las baltă. Eu la sacrificiu, always be with you, păcat că viaţa nu ne-a dat puncte din oficiu, da' niciun nor de ploaie, sus pe cer, cât ar fi de gri n-o să reziste pân-a doua zi, ştii, dacă toate astea laolaltă te-ajută, ajută-mă să n-o las baltă... Gânduri de-ale mele..

Revin

Revin. Din ce? De unde? De când? Din nimic, de nicăieri, de nicicând. Am fost tot timpul aici, nu am plecat. Doar, am lăsat-o mai moale. De ce? Ca să revin în forţă. Şi ce să fac? Păi fac tot ce nu am făcut până acum. Şi va fi plăcut, extrem de plăcut. Cel puţin pentru mine. Nu-mi pasă de restul. Sunt liberi să mi se alăture, dacă nu, să nu stea în calea mea. Nu se ştie peste ce vor da sau cum va decurge întâlnirea.

Am o idee. Încă nu o dezvălui, mai trebuie şlefuită un pic. Mai sunt câteva detalii de pus la punct. Şi când va fi gata, păi ţineţi-vă bine căci nu va fi uşor de digerat.

Revin. În ultima vreme nu am fost eu. Omul calculat, calm şi serios. Revin. S-ar putea să fac mici schimbări. A început să-mi placă partea "neserioasă" a vieţii. Calmul mă defineşte aşa că nu pot să renunţ la el. Iar partea cu gânditul.. ei bine, nu am renunţat niciodată la ea. Bine.. poate doar în anumite momente. Mai adaug, însă, ceva. Un pic, mai mult, de indiferenţă. Vreau să ridic din umeri, să zâmbesc ironic şi să spun: "Nu-mi pasă!". Apoi să râd şi să întorc spatele. Să mă depărtez uşor de situaţie. Să zâmbesc din nou şi să cred cu adevărat că nu-mi pasă.

Nu-mi pasă! Revin.