Povestea satului de barbari

Minerii ies speriaţi din mina de fier, fugind în toate părţile. În urma lor, ies nişte creaturi ciudate, înalte de aproximativ 2 metri, masive, înarmate cu topoare mari. Privirile lor se îndreaptă spre gropile cu argilă. Dar şi acolo se petrece ceva ciudat. Nici acolo nu mai sunt muncitori, şi ei au fugit speriaţi de creaturi ciudate care se ridicau din acel pământ. Par a fi construite chiar din argilă, legendarii golemi. Cele două tabere, golemii şi creaturile masive, pornesc unii spre alţii, încleştându-se într-o luptă aprigă. Locuitorii cetăţii îi priveau speriaţi când, porţile de SE ale cetăţii cedează sub loviturile unor copaci uriaşi, enţii. Lupta se opreşte pentru moment, combatanţii privind în direcţia enţilor.

O linişte apăsătoare se lasă în cetatea răvăşită de luptele creaturilor.

Enţii înaintau încet spre piaţa centrală a cetăţii, acolo unde orcii, acele creaturi masive, se adunaseră. Golemii se regrupau, şi ei, lângă fierăria cetăţii.

Armata cetăţii era gata de atac, aşteptau momentul prielnic să intre în luptă. Sute de lăncieri aşteptau ordinele paladinului lor. Luptătorii cu toporul erau la intrarea de NE a cetăţii, înştiinţaţi de un cavaler. Erau obosiţi după atacul recent dat asupra vecinilor.

Liniştea persista, orcii priveau cu ură nestăvilită în direcţia golemilor iar enţii se aşezaseră între cele două tabere.
- Nu este locul potrivit!, glăsui căpetenia enţilor spre grupul orcilor. Veţi aduce pieirea acestei cetăţi!
Un orc, cu însemne militare, ieşi din acel grup.
- Oriunde este locul potrivit pentru vărsare de sânge! Nu aţi învăţat până acum obiceiurile orcilor?, strigă ironic căpetenia orcă.
Un golem porni spre grupul enţilor. Ajuns lângă căpetenia lor, porni să strige spre căpetenia orcă:
- Aceste neînţelegeri sunt doar între noi! Nu trebuie să implicăm şi alţi nevinovaţi!
Căpetenia orcă se porni pe râs, orcii îi urmară exemplul.
- Neînţelegeri? Care neînţelegeri? Nu ne interesaţi! Nici voi şi nici enţii. Este timpul aprovizionării anuale a orcilor! Este al patrulea sat în care ieşim la suprafaţă. Iar orcii sunt flămânzi.
Paladinul se albi la faţă. Golemii şi enţii erau uimiţi, cele două grupuri porniră spre locurile prin care intraseră în cetate. Paladinul aruncă arma şi porni în fugă spre căpetenia enţilor:
- Te rog! Avem nevoie de ajutorul vostru!
- Îmi pare rău, omule. Nu este lupta noastră, enţii sunt paşnici., entul îl împinse din calea lui, continuându-şi drumul spre pădure.
Paladinul căzu în praful uliţei, privind în urma lor. Se ridică şi porni în fugă spre grupul golemilor, care ajunseră la marginea gropii cu argilă.
- Staţi! Trebuie să ne ajutaţi! Orcii ne vor distruge!, strigă paladinul.

În tot acest timp, orcii priveau amuzaţi eforturile disperate ale oamenilor de a scăpa de soarta crudă ce le-o pregătiseră. Armele însângerate începură să lovească în stânga şi-n dreapta. Capete cădeau şi orcii aruncau trupurile în cărucioarele pe care oamenii le foloseau pentru a le face loc să iasă la suprafaţă, cărucioarele cu care transportau fierul din mină în magazie.

Golemii dispărură în groapa cu argilă, reveniră la somnul lor. Oamenii dispărură şi ei. Numai orcii au rămas, şi după ce ei au plecat, a rămas dezastrul şi corbii. Numai Moartea se plimba nestingherită prin acea cetate, îşi căuta tributul, dar orcii au păcălit-o şi de data asta.