Plimbare prin Paradis

Mă plimb agale pe bulevard. Am în mână o sticlă de suc, sunt îmbrăcat într-un trening larg şi nu-mi pasă de nimic. Am o şapcă trasă pe ochi şi nu vreau să mă vadă nimeni. Da, da, să mă vadă. Fiecare pas pare din ce în ce mai greu. Intru în parc şi mă aşez pe o băncuţă. Îmi dau jos şapca din cap şi privesc la oamenii ce trec prin faţa mea. Încerc să mă recunosc dar nu reuşesc. Lângă mine se aşează un alt om, cu aceeaşi stare. Ne privim tăcuţi preţ de 2 secunde. Ne înţelegem suferinţele şi ne lăsăm în pace, unul pe celălalt. Off, aşa aş avea nevoie de linişte. Vreau să am colţul meu de rai, preţ de 2 minute, să-mi pun ordine în gânduri şi apoi să mă reîntorc în acest calvar. Îmi întorc privirea către omul care stă lângă mine. Are o privire pierdută. Figura îmi pare familiară. Continui să-l privesc până recunosc chipul lui. Îngrozit, mă ridic şi mă îndepărtez. Îmi pun şapca, ies din parc şi continui plimbarea pe bulevard. La o distanţă sigură mă opresc şi mă uit în spate. Văd omul, care se aşezase lângă mine, cum aleargă în urma mea. Se apropie ameninţător de mine dar nu dă nici un semn că s-ar opri. Ridic mâinile ca să mă apăr dar omul dispare. Nedumerit, mă uit în jur. Linişte şi pace, colţul meu de rai. Genunchii nu mă mai ascultă, mă prăbuşesc. Căzut, mă întorc pe spate, îmi aşez mâinile sub cap şi închid ochii. Linişte.

Alte vise fericite, aceeaşi viaţă tristă..

Urăsc să fiu eu.
Vreau să fiu lăsat în pace, vreau colțișorul meu de verdeață, unde să stau întins în iarbă, să privesc cerul senin și soarele să-mi închidă ochii. Vreau să țin mâinile sub cap și să adorm zâmbind. Vreau să mă trezesc și să o iau de la capăt.
Vreau să uit cine sunt, să uite toți cine sunt, să mă lase-n pace. Vreau să dorm, să mă trezesc și să mă culc din nou. Şi toate acestea sub razele soarelui. Toate acestea stând pe iarbă verde.
Vreau să aud susurul apei care-mi curge la picioare.

Dar îmi amintesc cine sunt, același ucigaș cu sânge rece. Același asasin de speranțe proprii. Şi mă trezesc. Transpirat și fără chef de viață. Altă zi, alte speranțe, alte crime.

Aștept..

Revin din uitare să mă fac uitat

Sunt eu împotriva lumii. Singur. Cu arma la tâmplă, cu baioneta în coaste, legat la mâini şi ochi, şi în genunchi. Cu o căldură insuportabilă în jurul meu, cu nişte sunete stridente, nedormit de 2 zile. Aştept întrebarea la care ofer eternul răspuns: "Nu ştiu!".
Aştept să mă salveze cineva, dar nu vine nimeni. Am fost uitat sau dat uitării.
- 1, 2, 3, 4..., număr secundele până când lumina se va stinge.
Vreau să plec, să uit de ce mi s-a întâmplat. Dar omul cu baioneta nu mă lasă. Nu mă lasă să plec, nu mă lasă să uit. Îmi aduce aminte, de fiecare dată, cine sunt. Şi cine sunt?
- Un nenorocit!, strigă omul cu baioneta. Un om nenorocit de soartă, uitat de lume.
Cuvintele lui îmi înjunghie inima cu fiecare literă. Aş vrea să plâng dar asta ar însemna că mă dau bătut. Şi nu pot. Încă nu am terminat ce mi-am propus să fac. Şi nu voi termina prea curând. Plănuiesc să trăiesc o eternitate. Nenorocit sau nu, voi rămâne aici. O eternitate! Cu baioneta în coaste şi cu arma la tâmplă. În genunchi, legat la ochi. Numărând secundele până când lumina se va stinge.

Revin din uitare să mă fac uitat.