Pornind în căutare

Dezamăgit de primirea lui Nimeni acum îmi caut locşorul meu. Îmi târăsc picioarele prin iarba înaltă, privesc soarele şi mă las doborât de razele lui. Cad în genunchi, apoi pe spate. Îmi pun mâinile sub cap şi rememorez întâlnirea avută. De ce? De ce a fost aşa de rece? Mă întorc pe burtă. Pun mâinile sub bărbie şi privesc iarba albastră, înaltă. Mă întorc pe spate. Privesc soarele. Închid ochii, aţipesc, visez. Visez la căsuţa mea de pământ, la fabrica de fum.. Îmi plac aceste vise. Mă fac să mă simt bine, să mă simt împlinit. Dar visele nu ţin de foame, nu? Deschid ochii, mă ridic din iarba deasă şi îmi continui căutarea. Ia să vedem noi de locul ăla, poate reuşesc să-l găsesc până la urmă.