Povestea satului de barbari

Minerii ies speriaţi din mina de fier, fugind în toate părţile. În urma lor, ies nişte creaturi ciudate, înalte de aproximativ 2 metri, masive, înarmate cu topoare mari. Privirile lor se îndreaptă spre gropile cu argilă. Dar şi acolo se petrece ceva ciudat. Nici acolo nu mai sunt muncitori, şi ei au fugit speriaţi de creaturi ciudate care se ridicau din acel pământ. Par a fi construite chiar din argilă, legendarii golemi. Cele două tabere, golemii şi creaturile masive, pornesc unii spre alţii, încleştându-se într-o luptă aprigă. Locuitorii cetăţii îi priveau speriaţi când, porţile de SE ale cetăţii cedează sub loviturile unor copaci uriaşi, enţii. Lupta se opreşte pentru moment, combatanţii privind în direcţia enţilor.

O linişte apăsătoare se lasă în cetatea răvăşită de luptele creaturilor.

Enţii înaintau încet spre piaţa centrală a cetăţii, acolo unde orcii, acele creaturi masive, se adunaseră. Golemii se regrupau, şi ei, lângă fierăria cetăţii.

Armata cetăţii era gata de atac, aşteptau momentul prielnic să intre în luptă. Sute de lăncieri aşteptau ordinele paladinului lor. Luptătorii cu toporul erau la intrarea de NE a cetăţii, înştiinţaţi de un cavaler. Erau obosiţi după atacul recent dat asupra vecinilor.

Liniştea persista, orcii priveau cu ură nestăvilită în direcţia golemilor iar enţii se aşezaseră între cele două tabere.
- Nu este locul potrivit!, glăsui căpetenia enţilor spre grupul orcilor. Veţi aduce pieirea acestei cetăţi!
Un orc, cu însemne militare, ieşi din acel grup.
- Oriunde este locul potrivit pentru vărsare de sânge! Nu aţi învăţat până acum obiceiurile orcilor?, strigă ironic căpetenia orcă.
Un golem porni spre grupul enţilor. Ajuns lângă căpetenia lor, porni să strige spre căpetenia orcă:
- Aceste neînţelegeri sunt doar între noi! Nu trebuie să implicăm şi alţi nevinovaţi!
Căpetenia orcă se porni pe râs, orcii îi urmară exemplul.
- Neînţelegeri? Care neînţelegeri? Nu ne interesaţi! Nici voi şi nici enţii. Este timpul aprovizionării anuale a orcilor! Este al patrulea sat în care ieşim la suprafaţă. Iar orcii sunt flămânzi.
Paladinul se albi la faţă. Golemii şi enţii erau uimiţi, cele două grupuri porniră spre locurile prin care intraseră în cetate. Paladinul aruncă arma şi porni în fugă spre căpetenia enţilor:
- Te rog! Avem nevoie de ajutorul vostru!
- Îmi pare rău, omule. Nu este lupta noastră, enţii sunt paşnici., entul îl împinse din calea lui, continuându-şi drumul spre pădure.
Paladinul căzu în praful uliţei, privind în urma lor. Se ridică şi porni în fugă spre grupul golemilor, care ajunseră la marginea gropii cu argilă.
- Staţi! Trebuie să ne ajutaţi! Orcii ne vor distruge!, strigă paladinul.

În tot acest timp, orcii priveau amuzaţi eforturile disperate ale oamenilor de a scăpa de soarta crudă ce le-o pregătiseră. Armele însângerate începură să lovească în stânga şi-n dreapta. Capete cădeau şi orcii aruncau trupurile în cărucioarele pe care oamenii le foloseau pentru a le face loc să iasă la suprafaţă, cărucioarele cu care transportau fierul din mină în magazie.

Golemii dispărură în groapa cu argilă, reveniră la somnul lor. Oamenii dispărură şi ei. Numai orcii au rămas, şi după ce ei au plecat, a rămas dezastrul şi corbii. Numai Moartea se plimba nestingherită prin acea cetate, îşi căuta tributul, dar orcii au păcălit-o şi de data asta.

Poem isteric

Poem isteric

de Dimitrie Belintineanu

Oastea otomană vrea să intre-n ţară
Unii n-avea viză şi-au rămas pe-afară
Dar Mihai Viteazu’ cum a prins de ştire
A plecat s-adune brava lui oştire
„- Pârcălabe Voinea!!! (dormea)
Scoal’ că te pleznesc,
Unde sunt Buzeştii?
- Stai să mă gândesc...
Stroie e la bingo
Preda e la meci
Radu e beat mangă
Dă la raţă-n beci! (râde)
- Du-te şi adună-i, cum ţi-am ordonat
Turcii dau năvală
Suntem în ..... (te şterg eu)”
Oastea se adună din munţi şi păduri
Jumătate scrisă, restu’ sunt mahmuri
Cu mânie surdă Vodă îi priveşte
Şi prin portavoce astfel le vorbeşte:
„- Băăăăi armata p.... paişpea’!
Hal de bravi eroi
Asta e ţinută?
Ce e mă pe voi?
Ia uite-ăla suflă mucii în căciulă,
Vezi să nu te-mpiedici c-o să cazi în cap!
Uite care-i şmenu’
De ce v-am chemat,
Turcii vor în freză
Nu s-au săturat
Luaţi aminte bine,
E şi patruştrei
La şi cinzeşiunu
Căşunaţi pe ei! Mihai Over”
Oastea otomană s-a oprit de-odată
Căci în faţă-i Vodă cu a lui armată.
„Te-ai tâmpit ghiaure
Calea de ne-o ţii
Suntem douăsutepatruzeci de mii
- Ete pârţ
- Şi-ai să-mi sugi turbanu’ tu şi proştii tăi
N-ai decât trei sute
- Trei sute (da) da’ răi!
Ăla de exemplu se numeşte Ghiţă (Ghiţă?)
Şi-a tăiat pe măsa că nu-i da halviţă
Cei din Amplantida ne-au ameninţat
L-am trimis pe Ghiţă şi i-a scufundat
Şi acum trei zile a fost în Vietnam
- Vietnam?? Vietnam nu există!!!
- Păi eu ce-ţi spuneam?
- Mamăă, ăla i-a tăiat pe toţi!
- Ălălalt e Mitu! (turcii râdeau)
- Alălalt e Mitu! (atunci s-au speriat)
Mănâncă spahii
- Mănâncă spaghete, da!
- Ce ai tu acolo îi ajung o zi
- N-ajung că n-am ketchup!
- Iarăşi ăl mai tare şi cu braţ de fier
E Preda Buzescu
Bravul meu boier!
- Dacă-i aşa tare precum zici mata’,
Pune-l să se bată cu Mehmed Aga’!
Dacă va bate al vostru
Fac stânga-mprejur
Dacă nu, vă prindem şi v-o dăm la moacă
- Au moaca mea!!!”
Ei se bat în spade
Spadele se frâng,

Ce gândeşte tata?
„- Ce moartea căprioarei mele citeşti acolo?”
Vă rog să mă scuzaţi, am greşit poezia...!

Turcu scoase-o drujbă
Pesemne uitase că benzina
Încă nu se inventase
Preda ca un ninja
Într-o clipă sare
Şi pe turc îl scuipă
Între felinare
Preda-i sare-n cârcă
Se trântesc pe iarbă
„- Bă trăiţ-ar măta au!
Nu mă lua de barbă
- Dă-te mă-n fasole de spahiu borât!
Hai, nu face cu curu’ că ţi-l bag pe gât!”
Ei se bat de-o oră
Şi nu se răzbesc
Vodă şi sultanul se cam plictisesc,
Şi o pun de-o tablă sus pe o căruţă
Turcii şi ghiaurii o pun de-o miuţă.
„- Le cam fură Preda
Sigur câştigăm!
- Câştigaţi!
- Na!
- 3-1! Vrei o gură?
- Da! Mă, mă, mă!!! (gâl-gâl)
- Ia zi măăi sultane,
Vii din Istanbul
Care mai e preţu’ vreau să-mi iau un ghiul
- Trimite-ţi nevasta şi-ţi aduc o sută!
Nu trebuie să ceară
Numai să se plimbe... ieftin!!!
Adică... noi luăm prin războaie aur de la voi,
Şi-ale voastre fete le-aduc înapoi!
Noi luptăm cu mâna, ele din picioare
Şi astfel prosperă ambele popoare!
- Bingo mă! Uzun arac!!
Ei îl văd pe Preda cum păşeşte-ncet
Şi cum ţine-n stânga capul lui Mehmed.
„- Ai învins ghiaure?
- Doar din întâmplare,
Şi-a luat singur gâtul
C-a făcut prin soare!
Eu i-am zis că-i homo,
Dânsul a negat,
Mi-am dat jos nădragii
Şi n-a rezistat! Şi-acum mă cam doare!
- E frumos pentru ţara sfântă
Să te doară-n dos!
Pleacă dar sultane
Loc de tine nu e!
Că vă tăiem capul
Şi vă dăm şi m... palme!
Du-te la oştire
Spune-i că ghiauru’
S-a bătut cu turcu’
Şi la-nvins cu spada!”
Lotul de miuţă vine abătut
C-au înscris românii-n ultimu’ minut
„- Ia-uite, te-am bătut la lupte,
Te-am bătut la meci,
Te-am bătut la table,
Tot nu vrei să pleci?”
Sultanul n-aude, nu-l interesează
Şi privind la Preda cum se ondulează,
Lui Mihai îi zice:
„- Măi îţi dau ce doreşti!
Aur şi cadâne şi cai arăbeşti!
Îţi dau semilune ce-n serai luceşte!
Da’ dămi-l pe Preda că mă-nnebuneşte!
Au, au, au!
- Băăăi suliţă bleagă!
Cum cutezi să-mi ceri
Chiar pe cel mai mândru
Dintr-ai mei boieri?
Cine crezi tu oare
Că l-a învăţat să-ntoarcă fundu’
Când e atacat?
Câte nopţi de trudă
- Ah, taci!
- Chinuri şi suspine!
- Taci!!!
- Câte-antrenamente
- Taci!!!
- Doar el şi cu mine!
- Taaaaaci!
- Câtă energie-am cheltuit cu el!
- Da!
- Să mi-l ceară astăzi
Un sultan tembel??
- El alege singur
Nu te-amesteca!
- Cu cine vrei Predo?
- Cu Măria ta!!!
- Fii pe pace Predo
Nu te dau nici mort!
Du-te te dezbracă
Şi m-aşteaptă-n cort!
- Eu ce fac acuma?
- Băi, la voi e boală! (Da, da, da!)
Una, două gata, hai la poponeală!
- Da, da, da!!!
- Ia-ţi adunătura de spahii de-aici,
Şi tăiaţi-o acasă
N-o mai aburiţi!
- Ah, Allaaah e mare
Te blesteamă rău!
- Mi se rupe barda
De Allahu’ tău!”
Oastea otomană pleacă umilită,
Vodă bea, mănâncă
Şi ceilalţi vomită.
Trag ospăţ valahii şi se veselesc
Şi-mpart între dânşii
Aurul turcesc.
Mihai Vodă strigă:
„- Măi fraţilor, nu-i bine
Aurul e-al ţării
O să stea la mine!!!”
Şi-a dispărut Vodă.
Cineva zvoneşte
C-a plecat în Turcia să devină peşte.

- FINISH -

Nu este creaţia mea!

Nu e vina mea. Atunci a cui?

De ce plângi? Plângi din cauza mea? Din cauză că am plecat?
De ce m-ai alungat? Am făcut ceva rău? Te-am rănit?
De ce nu vorbeşti cu mine?

Te întreb ce-ai păţit dar nu vrei să-mi răspunzi. Insist, spui că nu am pic de suflet. Renunţ, mă faci nesimţit, că nu mă interesează. Ieşi din cameră trântind uşa. Vin după tine, te iau în braţe şi ne aşezăm pe canapea. Spune-mi ce ai. Ce te-a supărat. Ştii că, pentru tine, m-aş arunca în spinarea ursului. Taci şi mă priveşti. Ochii tăi mari sunt plini de lacrimi. Însă taci. Încep să cred că sunt eu de vină. Îţi dau drumul şi mă ridic de pe canapea, mă aşez pe scaun. Un scaun tare, de lemn, fără tapiţerie. Continuăm să ne privim reciproc, tu cu ochii înlăcrimaţi, eu cu nelinişte. Ce-am făcut, ce-am zis? Liniştea cuprinde camera. Mă ridic şi ies. Îmi iau haina, mă încalţ şi ies de tot. Ies din casă, ies din viaţa ta.

Vina şi teama că am să te rănesc din nou, mă fac să vreau să plec. Să nu mă uit înapoi.

Iar tu mă suni peste câteva zile şi îmi spui că nu am fost eu de vină.
Atunci cine?

Cu timpul voi reuşi

Păreri, idei, sugestii...

M-am săturat de toate astea. Toată lumea ştie ce ar trebui să faci. Toată lumea vrea să faci ca ea.
Aş vrea să arunc tot, să urlu, să ies din cameră şi din casă şi să pornesc pe stradă, fără o destinaţie anume. Să nu-mi pese de nimeni, să nu-mi pese de nimic. Să pot doar să fiu acel om de pe stradă care nici nu ţi-a luat seama.

M-am săturat să observ tot, să văd tot şi să ţin minte tot. M-am săturat să ţin cont şi de părerile altora. M-am săturat să încerc să le fac pe plac, să fiu băiatul bun care-i ajută. Aş vrea doar să pot să spun:"Nu-mi pasă, nu mă interesează.". Şi apoi să mă întorc cu spatele, să mă îndepărtez.

Vreau, cel puţin odată, să pot să susţin o idee a mea, fără ca lumea să creadă că susţin pe cineva. Vreau să pot "să fiu original", fără să mi se spună:"Pe asta ai auzit-o de la mine.". M-am săturat de voi, de mine, de tot. Vreau să stau în fotoliu, să urmăresc lumea şi să zâmbesc. Vreau să citesc o carte, cu un ceai cald lângă mine. Vreau să dorm şi să visez frumos. Vreau să mă trezesc şi să zic "Bună dimineaţa!", persoanei pe care o plac şi o admir.

Vreau să ies din casă iar lumea să mă salute, eu să le răspund la salut şi să-i întreb cum se mai simt în dimineaţa respectivă. Vreau să mă urc pe o bicicletă şi să mă plimb toată ziua, să mă opresc într-un parc, să mănânc un sandviş şi să iau o gură de apă, admirând o fântâniţă care aruncă jeturi de apă. Vreau să mă aşez în iarbă, să las soarele să mă încălzească şi să mă cuprindă acea amorţeală plăcută. Să aţipesc şi să aud păsărele cântând şi copii alergând în jurul meu. Copiii mei. Vreau să simt o mână gingaşă pe obrazul meu.

Vreau să stea timpul în loc.

Dialog în oglindă

Telefonul sună, mă ridic şi-l opresc. 07:00. Mai stau 2 minute şi mă ridic să mă duc la toaletă. Intru, omul din faţa mea intră odată cu mine. Îmi cer scuze şi ies. Aştept încă două minute, după încerc să intru. Omul din faţa mea intră odată cu mine, din nou. Iarăşi, îmi cer scuze şi ies. Aştept alte 2 minute. De data asta intru şi îl las pe el să aştepte. Deschid uşa, omul mă priveşte cu nişte ochi somnoroşi.
- Îmi pare rău. Este rândul meu.
Intru, închid uşa şi mă pomenesc cu omul în faţa mea, privindu-mă. Dau drumul la apă şi mă spăl pe ochi. Ridic privirea, omul continua să mă privească, fără să se mişte.
- Bine, înţeleg, am greşit. Acum mă poţi lăsa în pace?, spun continuându-mi ritualul de spălare.
- Greşeala ta ne costă pe amândoi. Nu înţelegi că ai pierdut o şansă pe care puţini au avut-o?
- Greşeala mea mă afectează doar pe mine. Tu? Tu nu exişti. Tu stai de vorbă cu mine, tu nu contezi.
- Oare? Eu nu contez? Oare nu eu te-am ajutat să te ridici din pat acum? Oare nu eu te-am ajutat să te ridici din pat ieri? Sau mâine? Sau ar trebui să mulţumesc Domnului că stai de vorbă cu mine acum. Poate trebuia să-mi fac o programare. Eşti un om ocupat, nu?

Mă opresc din tot ce fac. Mă îndrept şi îl privesc, cu spume la gură, de la periuţa de dinţi. Mă încearcă un zâmbet, încep să râd.
- Programare? De unde ai mai scos-o şi pe asta? Ştii doar că nu-ţi trebuie programare să vorbeşti. Dar tu nu ştii când să taci!
- Asta pentru că nu m-ai învăţat.

Plin de spume, şi la propriu, şi la figurat, îl privesc, gata să îl pocnesc. Dar îmi aduc aminte cine este. Şi mă liniştesc. Îmi continui tabieturile, oricum îl văd şi mâine dimineaţă. Îmi pregătesc eu răspunsurile până atunci.

Minciunelul tău cât are?

Văd oameni minţind în fiecare zi. Îmi dau seama din tonul vocii, din ochii lor, din buzele lor, mişcându-se.
Stau şi ascult, şi mă gândesc: "Oare chiar este necesară această minciună?". Mă gândesc ce beneficii le-ar aduce, ce ar câştiga prin acea minciună.
Stau şi privesc acea persoană şi îmi imaginez cum ar arăta acel Minciunel de care vorbesc toţi. Acel Minciunel care se măreşte cu fiecare minciună spusă. Acel Minciunel care ocupă loc pe "hard-ul" conştiinţei. Care, atunci când atinge limita maximă, face ca "hard-ul" să se reseteze.

Minciunelul meu are 1,76 metri. Al tău cât are?

P.S.: Te provoc să răspunzi!

Păpuşa de porţelan

Ascuns în comoditatea fotoliului pe care stau, privesc înspăimântat la obiectul din faţa mea. Albul acela macabru şi ochii roşii fac ca fiori reci să treacă prin şira spinării. Ridic picioarele sub mine. Mie teamă să nu iasă o mână de sub fotoliu să mă apuce de glezne. Păpuşa mă priveşte în continuare. Simt ochii reci prin întuneric, urmărindu-mi orice mişcare.

Dar camera se luminează. Variaţia bruscă mă fac să închid pentru moment ochii. Păpuşa a dispărut de pe masă. Mă ridic din fotoliu şă mă îndrept spre uşă. Lumina se stinge şi în faţa mea apare iar păpuşa. Încremenesc. Ochii erau, de data asta, închişi. Acest lucru mă linişteşte oarecum.

Încerc să mă strecor pe lângă ea, neauzit. Păpuşa deschide ochii şi mă apucă de mână. Ochii roşii mă ţintuiesc şi mâna rece mă strânge. Închid ochii, strâng pumnul şi lovesc. Se aude o bubuitură şi cioburi pe podea. Strânsoarea se slăbeşte şi ochii se închid la loc. Oglinda din dreapta mea era bucăţi, păpuşa dispare de lângă mine.

Lumina se aprinde, uşa se deschide. Sunt liber să ies din cameră. Mă uit la cioburile de oglindă de lângă picioarele mele, apoi la păpuşa de pe fotoliu. Închid uşa şi sting lumina.

E rândul meu să stau pe masă.

Nimeni de Nicăieri

L-aţi întâlnit vreodată pe Nimeni?
Cum? Nu ştiţi cine e? Nu ştiţi cine e Nimeni cel de Nicăieri? Care lucrează la Nimic?
Păi atunci să vă spun istoria lui. Acest Nimeni s-a născut Niciodată şi până la vârsta de N/A ani a stat în Nicăieri. Până la urmă a decis să se mute Niciunde şi a început să lucreze la Nimic. Acest Nimic la care lucra el a avut atâta succes încât el s-a îmbogăţit peste noapte. De atunci el lucrează încontinuu la acest Nimic şi toată lumea încearcă să-l copieze, să-i fure averea. Toată lumea pe care o întreb spune că face Nimic. Dar nu le reuşeşte niciodată.

Am avut şi eu onoarea să-l întâlnesc pe acest Nimeni odată. Contrar succesului pe care l-a avut, este un om simplu care nu iese cu nimic în evidenţă. Arată ca mine şi ca tine, ca orice alt om obişnuit. Şi felul în care se poartă, şi felul în care vorbeşte, nimic nu-i atît de special.

Deci, dragi cititori, când cineva vă spune că face Nimic, fiţi siguri că nu-i va reuşi.
Şi dacă cineva vă spune că sunteţi un Nimeni, fiţi mândri!

Aaa, şi încă un lucru, Nicăieri a dispărut, aşa că nu mai minţiţi când spuneţi că vă duceţi acolo.

Thriller voice-over

Michael Jackson - Vincent Price Voice-Over Session

Darkness falls across the land
The mid-night hour is close at hand
Creatures crawl in search of blood
To terrorize your neighbourhood
And who's whoever shall be found
Without the soul for getting down
You must stand and face the hounds of hell
And rot inside a corpses shell

The demons squeal in sheer delight
It's you they spy so plump, so right
For though the groove is hard to beat,
Yet still you stand with frozen feet
You try to run, you try to scream
But no more sun you'll ever see
For evil reaches from the crypt
To crush you with its icy grip

The foul stench is in the air
The funk of forty-thousand years
And grizzly ghouls from every tomb
Are closing in to seal your doom
And though you fight to stay alive
Your body starts to shiver
For no mere mortal can resist
The evil of the Thriller

Can you diggit'

Este Timpul..

Urmărit de trei fantome, încerc acum să-mi răscumpăr greşelile.
- Prea târziu, strigă fantoma trecutului, ai avut şansa ta!
- Încă nu este timpul pierdut, grăbeşte-te! strigă fantoma prezentului.
- Vei avea destul timp, termină-ţi treaba, mă linişteşte fantoma viitorului.

Obosit, mă opresc din această cursă nebună şi mă aşez jos, în zăpadă. Fulgi mari de nea mă acoperă şi gândurile mele zboară undeva, departe. Mă gândesc la trecut, la ce am avut şi ce am pierdut. Mă gândesc la prezent, la ce am şi la ce mă străduiesc să păstrez. Mă gândesc la viitor... Şi atunci, mă trezesc.

O palmă mi-a înfierbântat obrazul. Un sărut şterge roşeaţa ce a urmat. Şi, atunci, îmi dau seama: orice ar fi, înapoi nu mă pot întoarce, pot doar privi. Cuprind palma care m-a lovit, cu ambele mâini şi o sărut cu ardoare:
- Hai să ne creem prezentul!

Viitorul mai poate aştepta!


Uită ce ai făcut ieri, gândeşte-te la ce vei face azi şi nu lua în seamă ziua de mâine.

micuţa mea iubire neîmpărtăşită

Te privesc cu plăcere de fiecare dată când intri în sală. Privirea ta mă topeşte de fiecare dată când o întâlnesc. Genunchii mei se topesc când simt atingerea ta. Parfumul tău mă hipnotizează şi zâmbetul tău fermecător mă face să "escaladez şi cei mai înalţi munţi pentru minimalul tău sărut chinez". Visele mele te includ de fiecare dată, şi speranţele mele te includ. Sper totuşi ca ochii tăi să nu privească prin mine, sper ca zâmbetele tale să îmi fie destinate, să nu fie zâmbete de curtoazie. Aştept ziua când pot spune "Te iubesc!" fără să deranjez pe nimeni.

Te aştept! Îţi aştept zâmbetele cu ardoare şi visez la săruturile tale.